ÎNVESTITÚRĂ, învestituri, s. f. Act prin care cineva este învestit cu o demnitate. ♦ (În societatea medievală) Ceremonie solemnă prin care o persoană era învestită cu o demnitate, cu un drept etc. de către seniorul său. – Învesti + suf. -tură (după fr. investiture).

*investitúră f., pl. ĭ (fr. investiture, it. investitura). Acordarea solemnă a unuĭ feud, a uneĭ demnitățĭ ecleziastice [!], a uneĭ domniĭ dependente: investitura luĭ Cuza la Constantinopol (1861).